Sesiunea de formare cu reprezentanții societății civile
A doua sesiune de formare din cadrul proiectului ProCivis s-a concentrat pe formarea reprezentanților societății civile.
Ziua de început a sesiunii a avut în prim-plan rolul esențial pe care cetățenii îl au în interiorul oricărui ecosistem local. Primele trei sesiuni au prezentat în concret participanților prezenți cum pot ei influența deciziile administrației publice, prin intermediul unei implicări civice de tip advocacy. Andrei-Mihai Tănase, expertul în implicare civică, le-a prezentat participanților instrumente de advocacy precum petiția, presiunea publică, protestele, dar și pașii pe care orice campanie de advocacy trebuie să îi urmeze ca să își atingă rezultatul.
Finalul primei zi și începutul celei de a doua au prezentat o perspectivă diferită a implicării cetățenilor în comunitatea lor, de data aceasta ca decidenți. Adrian Dohotaru, expertul în bugetare participativă, a prezentat participanților ce înseamnă procesul de co-decizie la nivel local și cum poate fi implementat cu succes în comunitatea reșițeană. Mai mult, participanții au mers în teritoriu pentru a identifica câteva spații unde cetățenii să poată prezenta idei pentru revitalizarea lor.
Pe finalul celei de a doua zi, Tudor Măcicășan, expertul în mobilitate urbană din proiect, a continuat atmosfera din debutul sesiunii arătându-le cetățenilor ce înseamnă mobilitatea urbană centrată în jurul cetățeanului, care să îi permită acestuia să se deplaseze cu ușurință prin oraș și, mai ales, care este rolul fiecărui actor local în realizarea acestui deziderat. La final, participanții au dobândit cunoștințe esențiale despre mijloacele de transport verde, dar și despre politicile de transport local care pot eficientiza acest serviciu public.
În a treia zi reprezentanții organizațiilor neguvernamentale din Reșița au avut ocazia de a afla mai multe despre importanța strategiilor de dezvoltare locală și cum pot ei monitoriza implementarea acestor strategii de la expertul în dezvoltare locală, Ioana Lazăr, despre instrumentul cost-eficacitate și cum poate acesta fi implementat în proiectele pe care organizațiile le implementează, de la expertul în acest domeniu, Teodor Neamțu, dar și despre egalitatea de gen și dezvoltare urbană, de la doamna Claudia Bălan.